Iubire cu gust de doberman Eduard Stoenescu

Iubire cu gust de doberman Eduard Stoenescu.

Iubire cu gust de doberman Eduard Stoenescu

Normal
0

MicrosoftInternetExplorer4

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
mso-para-margin:0in;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:10.0pt;
font-family:”Times New Roman”;}

Iubire cu gust de doberman

Eduard Stoenescu

 

 

Dac-ar fi privit în urmă, ar fi văzut un câine imens alergând după tren . Obosit, se culcă la loc şi visă că era pe punctual de-a se însura cu Dolce Maria. Din nu se ştie ce motiv, nunta avea loc în sala de aşteptare a gării, iar cavalerul lui de onoare era cerşetorul care-l atacase mai devreme . Acesta îi şoptea :
– Toate cadourile merg la mandelu tu primeşti doar 20 % ai înţeles?
Tocmai atunci intră Andrei , îmbrăcat în haine de preot . Înarmat cu cucul de la ceas, îl atacă pe Claudiu strigând :
– Foloseşte spirtul , foloseşte spirtul !
El se întoarse spre Dolce Maria, căutând ajutor, dar aceasta se transformase în Doberman şi mârâia la el. Atunci se trezi şi răsuflă uşurat văzând că totul a fost doar un vis. Scoase capul de sub prelată şi privi Bucureştiul în depărtare. Dar trenul se îndepărta de oraş nu se apropia! Claudiu se uită după semnalul de alarmă , realiză că trenurile de marfă nu aveau aşa ceva şi se gândi să sară din mers . Decizie tâmpită, căci trenul mergea cu toată viteza. După o matură chibzuinţă, ajunse la concluzia că singura soluţie era să pună frâna ! Cu chiu cu vai, ajunse la roata care bloca roţile  şi-o învârti. Un ţiuit îngrozitor îi perforă timpanele, când roata se frecă de calea ferată. Înnebunit de durere, facu un pas înapoi, se împiedică şi căzu din tren . În ultima clipă, se prinse de tampoanele dintre vagoane şi rămase aşa, ca un liliac gigant, cu capul în jos . Scânteile, aruncate din roata blocată, săreau peste tot:  în faţă, în păr, în haine. Claudiu scutură din cap, îngrozit la idea că părul i-ar putea lua foc! Avu noroc, nu i  se aprinse  părul, dar norocul lui se sfârşi când  pantaloniiizbucniră în flăcări. Scutură din picior sperând să stingă focul. Mişcarea mări flacăra de pe pantaloni, până  la o vâlvătaie imensă . Tocmai atunci o voce îi porunci :
– Dă-te odată jos de pe tampon! Scoate pantalonii de pe tine .
– Nu pot, e prea mare vitezaaaaaaaaa !
– Ne-am oprit de mult, tâmpitule ! Eu sunt mecanicul trenului.
Claudiu deschise ochii şi văzu un ceferist care-l privea furios de pe marginea terasamentului care, minune, nu se mişca din loc. Convins acum, îşi dădu drumul de pe tampon, scoase de pe el pantalonii în flăcări şi îi azvârli cât mai departe de el. Pantalonii descriseră o curbă prin aer şi aterizară pe o cisternă plină de petrol din apropiere. Ceferistul scoase un urlet demn de filmele de groază, văzând unde ajunseseră pantalonii ! Se repezi  şi îi recuperă, dar prea târziu: petrolul scurs pe cisternă se aprinsese! Omul făcu un salt spectaculos, ateriză pe Claudiu, care umbla hai hui numai în chiloţi pe acolo, şi se rostogoliră amândoi pe terasament. Ceferistul se ridică  rapid de pe jos şi sprintă spre locomotivă. De acolo se întoarse cu un extinctor imens, pe care-l îndreptă spre cisterna cuprinsă de flăcări. Tocmai atunci Claudiu se ridica, ameţit, de pe jos . Lovi cu capul in extinctor şi-l smulse din mâna ceferistului. Inexplicabil, maneta sa rămăsese pe poziţia deschis. Ceferistul primi un jet de spumă, în plină faţă, care-l orbi complet. Aflat în postură tâmpită, de a se apăra de propriul extinctor, se repezi la el, eroic, cu gândul de a-l bloca cu propiul corp. Claudiu, care la rândul lui fusese acoperit cu spumă, de semăna cu un om de zăpadă, se nimeri în drumul lui. Ceferistul intră în el, ca la fotbal  american, îl luă pe sus şi împreună alunecară pe spuma care băltea peste tot . Cei doi plecară, ca pe gheţuş , în direcţia bălţii din apropiere, unde aterizară cu un pleoscăit care o goli pe jumătate! Claudiu înghiţi câteva guri de apă de baltă, decise că nu-i nici pe departe ca şampania şi ieşi la suprafaţă, unde dădu nas în cioc cu un gâscan imens, ofticat la culme de invadarea proprietăţii lui !
– Uşşşşşşş , făcu Claudiu într-o încercare patetică de a-l speria .
Gâscanul luă o înfăţişare jignită, scoase un sâsâit de şarpe şi deschise ostilităţile, pişcându-l de faţă. Restul se transformă într-o bătălie confuză, cu Claudiu lovind aerul în toate direcţiile, nereuşind să lovească gâscanul, mult prea şmecher pentru el , cu gâscanul părând să-l atace din toate părţile  deodată şi cu gâştele venite să-şi ajute eroul în luptă. Ceferistul, venit să-l salveze pe Claudiu, primi un pumn în faţă şi căzu, făcut knock-out ! Claudiu, ciupit peste tot de şapte gâşte furioase şi un gâscan, o luă la sănătoasa cu tot cârdul după el . În disperare de cauză, se căţără pe vagon, deşi dogoarea  focului devenise insuportabilă . Rămase acolo terminat, gâfâind mai ceva ca un SanBernard în deşert . Gâştele, cuprinse de frenezia victoriei, fâlfâiau din aripi în jurul lui şi încercau  să sară în vagon după el . Poate-ar fi reuşit, dacă nu intrau în scenă pompierii, chemaţi de mecanic în ajutor,  când îşi dăduse seama că e ceva în neregulă cu trenul lui. Prima maşină lovi gâscanul, aflat în plin zbor, trimiţându-l pe cisterna în flăcări, de unde căzu jos, golaş, fără pic de pană pe el. Fără a mai pierde vremea, pompierii dădură drumul la tunul de apă al maşinii şi stinseră focul în câteva minute. Doi din ei, mai curajoşi, îl salvară pe Claudiu de pe vagon.  Acesta era aproape leşinat, intoxicat cu fumul gros . Tuşind vârtos, cu ochii în lacrimi, Claudiu se lăsă tras deoparte de pompieri, care se grăbiră să-l felicite, pentru vitejia arătată în încercarea de-a salva trenu, căci asta îşi inchipuiau ei că făcea el pe vagon…! Cum primi o mască de oxigen, Claudiu trase gazul binefăcător în piept. Puţin câte puţin îşi reveni, ochii i se opriră din lăcrimat şi putu vede , de bine de rău, ce se întâmplă de jur împrejur . Putu, astfel, admira cisterna din care ieşeau fuioare de aburi, pompierii  care-l salvau pe ceferist, din apa în care mai zacea încă şi… Dobermanul . Se frecă la ochi, convins că nu vede bine, din cauza fumului ! Deschise ochii, prudent şi se uită  iar în direcţia unde i se păruse că-l vede. Dobermanul era tot acolo, mârâind în cabina celeilalte maşini de pompieri! Claudiu simţi cum i se inmoaie picioarele de frică! Dobermanul ăsta era un demon ieşit din Iad să-l bântuie! Cum naiba ajunsese aici la zeci de kilometri de oraşul în care-l lăsase? Un pompier urmări direcţia privirii lui şi râse :
– Frumos câine nu crezi ? L-am găsit pe drum, săracul, zăcea mort de oboseală pe margine. E aşa de cuminte şi supus, încât n-am putu să-l lăsăm acolo şi l-am luat cu noi. Hai vino la mine, frumosule!
Cu aceste cuvinte, deschise uşa maşinii.
– Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuu . zbieră Claudiu, prea târziu…
Dobermanul sărise din maşină şi acum venea direct spre  el . Acesta, văzându-l liber, prinse aripi,. Din două mişcări, fu în primul camion şi închise uşa în urma lui. Dobermanul sărea pe uşă cu labele, urlând frustrat, lătrând furios şi zgâriind uşa, căutând o cale de intrare. Claudiu se refugie în celalalt capăt al camionului sau cel puţin încercă. Tricoul i se prinse de nişte manete şi-i împiedica orice mişcare. Trase cu toată forţa de el, mişcând manetele care comandau tunul de apă. Acesta o luă razna împroşcând apă în toate direcţiile! Un pompier primi, în piept, un jet care-l trimise în mijlocul bălţii, unde gâştele tăbărâră, imediat, pe el. Ceilalţi alergau în toate părţile, ca potârnichile. Tunul de apă înnebunise de tot şi trimitea jeturi în toate direcţiile, ici dând peste cap un pompier, colo făcându-i pe ceilalţi să alunece  ,ca pe pârtie, direct în balta ce devenise foarte populată. Gâştele bătură în retragere în faţa acestei avalanşe de oameni şi abandonară balta, în favoarea invadatorilor. Urlete , ţipete, înjurături umpleau aerul . Pompierii se împleticeau de colo colo, plini de apă, noroi şi lintiţă . Se ajutau unii pe alţii să se ridice din apă, numai ca să fie trântiţi la loc de jetul furios  al tunului . Cine ştie căt ar mai fi durat această situaţie, dacă n-ar fi cedat tricoul!? Apa se opri , în sfârşit! Pompierii se ridicară de pe unde erau, arătând ca victimele unei catastrofe, mai degrabă, decât ca salvatorii plini de vitejie de la început. După tumultul de voci de dinainte, se facuse o linişte mormântală . Până şi Dobermanul tăcuse, intuind că ceva ingrozitor era pe cale să se întâmple . Liniştea  fu întreruptă de un răcnet din rărunchi:
– Puneţi mâna pe eeeel !
Toţi, ca unul, pompierii trecură la asaltul camionului în care se ascundea Claudiu. Murdari cum erau, plini de noroi, lintiţă şi pene de gâşte, păreau nişte diavoli scăpaţi din Iad sau cel puţin aşa iI se păru ceferistului, abia trezit din leşin . Acesta se aruncă la pământ, rugându-se la Dumnezeu să-i salveze sufletul. Din păcate, calculă prost săritura si ateriză cu faţa într-o baligă proaspătă, care stătea şi ea pe acolo, aşteptând un prost să intre în ea! Punând capac la ziua de rahat a ceferistului, pompierii trecură peste el, în asaltul lor, călcându-l în picioare şi afundându-l şi mai bine în baligă. Claudiu nu aşteptă să vadă ce au de spus pompierii, preferând să pună o distanţă cât mai mare între ei. Iar fiindcă nu putea părăsi camionul, din cauza Dobermanului, plecă cu el cu tot ! Cei zece pompieri rămaşi cu buza umflată şi fără camion, se urcară în maşina rămasă. E de mirare cum au reuşit să intre toţi zece şi Dobermanul ! Claudiu, care vroia doar să parcurgă câteva sute de metri, până scăpa de pompieri şi de Doberman, se pomeni în mijlocul unei urmăriri ca-n filme, cu sirene care urlau, maşini care accelerau şi cu bărbaţi ce ieşeau  pe fereastra maşinii, ameninţători! Apăsă pedala de acceleraţie până la podea şi-şi luă zborul, tocmai când camionul lovi un dâmb. Dădu cu capul în tavan, reveni la loc, mai dadu o dată şi, ameţit, scăpă camionul de sub control. Acesta trecu prin gardul unei case şi lovi cu aripa WC-ul din curte. Ocupantul lui, care-şi citea liniştit ziarul, bând cafeluţa de dimineaţă pe tron, se trezi în aer liber, sub ochii tuturor vecinilor.  Fără să ştie cum a reuşit,  Claudiu îşi continuă cursa infernală, trecând printr-un şir de rufe întinse la uscat.  Sforile rufelor se prinseră de oglinzile laterale, iar Claudiu conducea acum privind prin parbrizul decorat cu chiloţei şi sutiene . Departe de a fi o privelişte plăcută, respectivele obiecte arătau ca nişte cârpe vechi, grosolane şi destul de mari pentru a face un cort de nuntă din ele! Camioanele îşi continuară cursa sălbatică, însoţite de blestemele proprietarilor curţilor prin care treceau. Ajunseră într-o seră, apoi speriară, de moarte, câteva capre paşnice care păşteau liniştite pe acolo şi dărâmară o cocină, eliberând câteva scroafe cu tot cu purcei. În urma lor, proprietarii alergau de le ieşeau ochii din cap după zecile de godaci zburdalnici. La un moment dat apăru ,de nicăieri, un poliţist fluierând de zor cu mâna întinsă, poruncitor, spre ei să oprească . Claudiu, cu parbrizul blocat de oribilele obiecte intime, nu-l văzu. Poliţistul aşteptă până în ultima clipă, tot sperând că va opri, apoi sări din calea maşinii. Cascheta lui ateriză în maşină, lângă Claudiu care şi-o însuşi. În spate opri camionul plin de pompieri şi poliţistul se urcă în cabina lui unde stăteau toţi ca sardelele într-o cutie .